Un cartier din distructul 16 al capitalei Ungariei a fost evacuat, marţi seară, după ce a fost descoperit un obuz din cel de-al Doilea Război Mondial.
Persoanele vârstnice au fost adăpostite într-o clinică medicală iar copiii şi femeile gravide într-o grădiniţă, informează Mediafax. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, bomba care avea 250 de kilograme a fost descoperită de un grup de muncitori care săpa un tranşeu.
După intervenţia pirotehniştilor, locuitorii cartierului au putut să revină în imobile.