Șoc pentru un pensionar german. Nu a reușit să se programeze pentru vaccin nici telefonic, nici online în Germania, însă a primit un SMS cum că a fost introdus în baza de date și trebuie să se prezinte pentru prima doză la o clinică din Marea Britanie, Kellsall Medical Centre.

Un cetățean german a fost programat să se vaccineze în Marea Britanie: „Am primit mesajul prin SMS”
Mesdajul primit de Peter Wilke

„Am fost șocat. Nici nu știu cum să anulez programarea. Este posibil ca altcineva să sufere din cauza mea, să se piardă o doză de vaccin”, a declarat Peter Wilke.

Potrivit Deutsche Welle, și în Germania există destule probleme în sistemul de programare pentru imunizare. 116117, numărul dispeceratului medical pentru programare pare depășit. Iar oamenii se plâng frecvent că au încercat zile în şir să vorbească cu cineva de la dispecerat, dar fără succes, fiindcă suna mereu ocupat. Alţii spun că au reuşit în cele din urmă să vorbească cu un responsabil, dar acela nu a putut să le facă o programare fiindcă nu există timp disponibil.

Începând din 21 decembrie la nivelul Germaniei au fost înfiinţate dispecerate medicale telefonice cu 1.100 de angajaţi, care pot rezolva până la 200.000 de apeluri săptămânal.

Programările online par să funcţioneze mai bine. Dar acolo trebuie completate date personale, trecute eventuale comorbidităţi şi alte chestiuni de ordin medical. Persoanele în vârstă au dificultăți să se programeze fără ajutor.

Foto: captură Bild

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.