Bărbatul a făcut plângere la Protecţia Consumatorului, dar reprezentanţii restaurantului fac şi ei verificări, însă neagă că lama ar fi ajuns în farfuria clientului din cauza lor, a informat mediafax.

Mai multe echipe de inspectori vor fi trimise la restaurantul din Galaţi, unde un client a reclamat că a găsit în mâncare o lamă de cutter.

Clientul a făcut reclamaţii la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor, iar inspectorii vor încerca să afle cum a ajuns obiectul ascuţit în farfurie.

Reprezentanţii restaurantului nu au o explicaţie pentru incident şi anunţă că fac verificări.

Incidentul a avut loc miercuri, iar clientul susţine că a găsit lama în farfurie, în timp ce mânca. El le-a arătat obiectul ascuţit reprezentanţilor restaurantului, iar joi, gălăţeanul a făcut reclamaţii.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că restaurantul va fi atent verificat, însă modul în care lama a ajuns în mâncare va fi greu de demonstrat. În cazul în care vor fi găsite probe, patronii restaurantului riscă o amendă.

Între timp, reprezentanţii unităţii i-au anunţat pe jurnalişti că regretă incidentul şi că au demarat propria anchetă. Ei au verificat tot stocul de marfă şi nu-şi explică cum a ajuns lama în mâncare, mai ales că restaurantul nu foloseşte astfel de obiecte.

Administratorii unităţii au precizat că nu au solicitat bani pentru porţia de mâncare în care a fost descoperită lama de cutter şi că nu sunt speriaţi de controalele care vor urma.


VIDEO/ În timp ce instituțiile pasează de la una la alta responsabilitatea, tatăl unui copil care a murit într-o fosă septică a luat singur măsuri: „Nici în ziua de azi nu a venit nimeni să mă întrebe de ce am cimentat eu fosa”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.