Un copil de aproape 2 ani a murit, după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc din SibiuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu a intervenit la locul accidentului, după un apel venit pe numărul de urgență 112, în jurul orei 16:00. Copilul a fost preluat de către echipajul medical în stop cardio-respirator, cu politraumatisme. Au fost efectuate manevre de resuscitare și a fost transportat de urgență la Spitalul Luther”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu, căpitan Cristina Criveanu, citată de Turnul Sfatului.

Acolo, în jurul orei 18.00, medicii au declarat decesul micuțului. În momentul tragediei, copilul era acasă cu mama sa, aceasta din urmă aflându-se în baie , arată surse apropiate anchetei.

„În prezent, se efectuează cercetări ‘in rem’ privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili toate imprejurarile care au condus la acest nefericit eveniment, a precizat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

Anul trecut, în iunie, un copil de aceeași vârstă a căzut tot de la etajul patru, dar în Bârlad. Atunci, din fericire, șansa lui a fost că a căzut pe pământul ud.

FOTO: Ora de Sibiu


Citește și… Un copil a căzut de la etajul al doilea al unei școli din Constanța. Un echipaj medical a fost solicitat să intervină

Un copil de doi ani nesupravegheat a căzut de la etajul patru al unui bloc din Constanța. Băiețelul fusese lăsat în grija bunicii

Copilul care a căzut de la etajul șase al unui bloc din București s-a ales cu răni ușoare. A supraviețuit miraculos


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.