Un proiectil exploziv de calibru 76 milimetri a fost descoperit de un copil, pe marginea unui drum de pe raza localităţii Flămânzi din judeţul Botoşani.
Muniţia de război, care era acoperită pe jumătate de pământ, a fost descoperită de un băiat de 12 ani, la o distanţă de câţiva centimetri de drum. Conştientizând pericolul, puştiul a anunţat un adult, care a sesizat autorităţile locale.
"Proiectilul exploziv a fost ridicat şi transportat în condiţii de maximă siguranţă în poligonul de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară. Echipa de pirotehnişti a ISU a stabilit că muniţia era în perfectă stare de funcţionare şi putea exploda la orice acţiune mecanică", a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu pentru Agerpres.