Anchetă la spitalul din Oradea. Un copil de 9 ani aflat în comă a fost externat, deși starea lui era gravă

Comentează

Un copil de 9 ani din Oradea, aflat în comă, a fost externat, deși starea băiatului este una foarte gravă. Tatăl e hotărât să-și caute dreptatea în justiție. Copilul continuă să fie îngrijit acasă și nu în spital.UPDATE 11:17. A fost demarată o anchetă la spitalul din Oradea, unde un copil de 9 ani a fost dat afară, deşi se află în stare foarte gravă. Ministrul Sănătății a cerut explicații conducerii spitalului și vrea să afle de ce familia a fost pusă să dea bani, iar copilul nu a primit îngrijiri medicale până la finalul tratamentului.

Copilul a fost victima unui accident, iar cei din conducerea spitalului susțin că legea îi obligă să le ceară bani părinților pentru spitalizare, pe motiv că accidentul s-ar fi produs din cauza băiatului. Complet eronat, răspunde Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

O comisie de 9 medici din spital a decis că băiatul nu mai poate sta internat

Totul a început în toamna anului trecut, în septembrie, când Alex a vrut să traverseze strada ca să ajungă acasă, după școală. Nu era pe trecerea de pietroni. A fost lovit în plin de o mașină și rănit puternic la cap. A fost operat la Spitalul Județean și a stat aproape o lună la terapie intensivă. Apoi, a fost transferat la Pediatrie pentru recuperare. Dar nu a apucat să stea prea mult.

Așa că părinții l-au luat acasă. Mai mult, li s-au pus în brațe facturi de mii de lei pentru tratamentul de până atunci al copilului, potrivit stiri.tvr.ro.

În urmă cu o săptămână, familia l-a dus pe băiat din nou la spital, așa cum îi sfătuise medicul care îl operase după accident. Ar fi avut nevoie de o a doua intervenție, pentru refacerea osului frontal. Numai că au fost dați afară imediat.

Părinții își îngrijesc copilul cât pot ei de bine. O fundație din oraș îi ajută cu pansamente și medicamente. Oamenii le mai aduc mâncare. Și școala unde a învățat Alex a strâns bani pentru el. Dar băiatul are nevoie de mai mult decât atât. Are nevoie de tratament medical și intervenții chirurgicale în spital. Numai că acolo nu îl mai primește nimeni, dacă părinții lui nu plătesc facturile. Copiii nu au nici răspundere penală, nici capacitate de exerciţiu astfel încât să fie responsabili pentru toate faptele lor.

Citește și

EXCLUSIV/Răsturnare de situație în divorțul lui Catrinel Sandu. Gabriel Trifu își vrea soția înapoi!

Darius Vâlcov, eminența cenușie din PSD. De la primar și ministru, la consilier de stat, cu escale la DNA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Spitalul Universitar de Urgență din București, secția SUUB
19:58
Ministerul Sănătății ia bani de la programele naționale și salariile rezidenților pentru a susține UPU în septembrie și octombrie
Noja Paladia era considerată cea mai vârstnică persoană din întreaga regiune a Balcanilor. Foto: Orașul Cugir
19:10
A murit Noja Paladia, cea mai vârstnică persoană din România. Femeia din Cugir avea 111 ani și a trăit două războaie mondiale
MONDEN
5 STIRI MONDENE 16 09 2026
Exclusiv
17:51
5 Știri by Libertatea- Monden: Ce sumă primește Cheloo pentru fiecare săptămână în „Asia Express”/ Gabriela Cristea a slăbit 30 de kilograme, dar nu vrea să se oprească
Valerie Lungu și Alex Gîlcă
Exclusiv
17:43
Câte kilograme au slăbit Valerie Lungu și Alex Gîlcă la „Asia Express”. Motivul pentru care au participat la emisiune
POLITIC
O conferință de presă.
16:19
PNL a anunțat ce-i va spune lui Nicușor Dan despre un viitor guvern, la consultările de joi, de la Cotroceni: „Noi, ca partide, nu avem cum să cerem alegeri anticipate decât ca declaraţii politice”
Victor Negrescu, miercuri, 16 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
12:56
Răspunsul lui Victor Negrescu, înaintea consultărilor de la Cotroceni, întrebat dacă PSD va sprijini un premier PNL. Despre liberali: „Racolează oameni politici”
Ultimele știri
21:19
Noul „Resident Evil” cucerește criticii: un film spectaculos și extrem de distractiv, semnat de Zach Cregger
21:15
Ce se întâmplă în creierul tău când mergi la teatru. Experiment inedit la Cluj: artiști din 7 țări și medici neurochirurgi pun în scenă un festival diferit
20:50
Polonia a trimis soldați la granița cu Ucraina: „Rusia amenință securitatea întregii Europe”
20:41
Cât ajunge să coste o nuntă în București în 2027. Mirii preferă o zi neașteptată din săptămână și caută ofertele când sunt la muncă
TRENDING
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
12:09
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
10:47
O pensionară a plătit 1.708 euro pentru o prăjitură cu nuci, din cauza unei probleme tehnice
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 17 septembrie 2026. Gemenii sunt tentați să măsoare valoarea unor relații după siguranța pe care le-o oferă, deși nu e corect
Un bărbat la un restaurant care poartă tricou albastru. Pe scaune se află oameni care aplaudă
20:38
Gestul unui patron față de un chelner, aplaudat de toți clienții: „Astăzi este o dimineață specială”
O femeie într-o peșteră, în timpul unei drumeții pe munte
16:53
O pensionară a supraviețuit cu afine timp de 5 zile, ascunsă în crăpăturile stâncilor din Alpi, fără ajutor
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16:30
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
O mână ține o minge Pokémon pe un fundal negru
15:09
Cum arată camera de hotel în formă de Poké Ball din Japonia, construită la 30 de ani de la lansarea Pokémon. Turiștii străini nu au voie să o rezerve
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
19:08
Un bărbat suspectat de implicare în coordonarea violențelor din Piața Victoriei, prins cu un pistol în mașină, în Bihor. „Regele Scorpionilor” va fi adus la București
Un tiktoker din România a mers în vacanță în Siria
19:05
Un tiktoker a mers în vacanță în Siria, a spus câți bani a cheltuit pe mâncare și a devenit viral: „E cam 3 lei”
Nave militare ancorate în Portul Constanța
17:51
Porturile militare Constanța, Mangalia, Tulcea și Brăila, protejate de drone cu un sistem creat de Marina SUA. Ce este și cum funcționează Black Talon
Barierele Pitagone au o înălțime de aproximativ un metru și o greutate individuală de 43 de kilograme. Foto: Profimedia
17:17
20 de bariere antiteroriste Pitagone F11 de peste 50.000 de euro, cumpărate pentru București. Unde vor fi instalate
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
18:17
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor