Un copil din Iași s-a spânzurat din greșeală, dintr-o joacă nevinovată. Băiatul de doar 12 ani a ajuns în comă la spital, după ce s-a strâns în jurul gâtului cu o funie, cel mai probabil, ca să impresioneze o fată.
Incidentul șocant a avut loc în satul Podișu, comuna Bălțați, județul Iași. Miercuri seara, un băiat de 12 ani se juca în spatele casei cu o funie, potrivit bzi.ro.
La un moment dat, copilul ar fi vrut să impresioneze o vecină și, în joacă, și-a pus o funie în jurul gâtului. Într-o clipă de neatenție, băiatul s-a spânzurat din greșeală cu ștreangul, după ce bucata de lemn pe care stătea s-a rupt.
Fata de 13 ani a avut prezență de spirit și i-a salvat viața prietenului ei.
Copilul, care a fost la un pas de moarte, a fost transportat la spital și este în comă. Băiatul a fost internat la secția Terapie Intensivă a Spitalului de Pediatrie.
„A fost adus în comă profundă, de grad IV, intubat şi ventilat. I s-au făcut investigaţiile necesare, a fost supus unui examen neurologic. Acum este în Terapie Acută. Nu ştim cât timp a stat fără să respire", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie, Tamara Solange Roşu, pentru Agerpres.
Medicii sunt rezervați în privința sanșelor sale de supraviețuire.