Un deţinut în vârstă de 36 de ani, închis în Penitenciarul Botoşani, a vrut să-şi pună capăt zilelor din cauza disputelor cu colegii de cameră.
Ovidiu Ciosmar, bărbatul care a fost condamnat pentru tentativă de omor, a ajuns în stare gravă la spital după ce şi-a tăiat gâtul cu un briceag.
"Pacientul a venit într-o stare gravă cu plagă tăiată în regiunea cervicală anterioară, complexă, de aproximativ 12 cm, de profunzime medie. La prima impresie nu a fost atins laringele", a afirmat medicul şef al Unităţii de Primire a Urgenţelor, Petrică Rădăuceanu.
Deţinutul, care ispăşea o pedeapsă de şase ani şi jumătate de închisoare, va fi supus unei intervenţii chirurgicale de către medicii ORL.
Conducerea Penitenciarului Botoşani va declanşa o anchetă în acest caz, pentru a stabili împrejurările care l-au determinat pe deţinut să încerce să se sinucidă