Un elev a fost lovit mortal de o mașină. Tocmai coborâse din microbuzul școlii

Comentează
Un elev a fost lovit mortal de o mașină

Un elev a fost lovit mortal de o mașină, pe un drum din județul Bistrița – Năsăud. Adolescentul tocmai coborâse din microbuzul școlar și a traversat șoseaua, fără se asigure vreo clipă. Atunci, șoferul unei mașini, care circula cu aproape 100 de kilometri pe oră, l-a spulberat. Băiatul de 15 ani n-a avut nicio șansă.

Scenele înfiorătoare s-au petrecut în localitatea Vermeș, din județul Bistrița – Năsăud. Adolescentul se afla, alături de alți opt colegi, în microbuzul școlar, cu care se întorcea acasă. Imediat după ce a coborât, Devis a fost lovit în plin de o mașină, după ce a traversat fără să se asigure.

„El a trecut și l-a luat de pe margine. Ghiozdanul e acolo”, a povestit un martor. „Până acolo l-a târâit și l-a omorât, domnule. Nu mai trimitem copii la școală pentru că îi omoară ăștia!”, au povestit localnicii care au văzut imaginile de coșmar.

Un elev a fost lovit mortal de o mașină, după ce a traversat neregulamentar

Șoferul, care a provocat nenorocirea, a spus că nu a putut evita impactul.

„A venit din sens opus și a sărit în fața mea. Instantaneu, după microbuz, a sărit în fața mea. L-am luat pe capotă. N-am mai putut face nimic. M-am dat jos la el. Mai sufla băiatul.”, a spus șoferul mașinii.

La fața locului, au fost trimise mai multe echipaje de ambulanță. Pentru adolescentrul de 15 ani era însă prea târziu.

„La locul solicitării, am găsit un tânăr, în vârstă de 15 ani, victima unui accident rutier, cu un traumatism cranio-cerebral grav, hemoragie și semne incompatibile cu viața, cu un traumatism toraco-abdominal, motiv pentru care nu s-au mai inițiat manevrele de resuscitare. Pacientul a fost declarat decedat”, a precizat dr. Gheorghe Muthi, medic de gardă UPU Bistrița – Năsăud.

Șoferul, în vârstă de 41 de ani, a fost audiat de polițiști, care au demarat o anchetă.

„Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat comisar-șef Felix Mora, IPJ Bistrița – Năsăud.

Copilul trebuia să participe în weekend la un maraton în Bistrița alături de mai mulți colegi de clasă, însă toate planurile s-au năruit într-o secundă.

Tatăl copilului se află la muncă în Belgia. Mama lucrează la o firmă de cablaje ca să aibă grijă de cei șase copii. În stare de șoc, părinții se pregătesc de înmormântare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
MONDEN
Laura Cosoi revine pe micile ecrane după nașterea celei de-a cincea fetițe
12:07
Emisiunea la care revine Laura Cosoi după ce a născut a cincea fetiță. „Sunt foarte entuziasmată că am ajuns deja atât de departe”
Elena Gheorghe
12:04
Ce mănâncă Elena Gheorghe timp de 7 zile la început de toamnă:„Metalele grele ies din corp și te simți mult mai bine”
POLITIC
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Ultimele știri
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
12:29
Motivul pentru care Ioan Andone nu a fost lăsat să urce în avionul spre Spania: „Incredibil”. Ce a pățit pe aeroportul din București
12:27
Cel mai bun aeroport din lume este în Europa și prin el trec mii de români în fiecare an: „Așa de mare încât ai nevoie de GPS”
12:19
Doi lemuri furați și vânduți cu 43.000 de euro au reapărut la peste 1.500 km după aproape un an și jumătate. Interpolul, chemat să-i recupereze
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Imagine în care apare o mână de femeie ce pune afine într-un bol cu terci de ovăz, nuci și miere.
12:30
Mic dejun rapid și sănătos: Idei simple pentru dimineți ocupate
Gradinita Maria Montessori Home - Liziera de Lac
12:22
Grădinița pe care o alegi poate schimba ritmul copilăriei. Maria Montessori Home este acum și în estul Bucureștiului, în cadrul ansamblului rezidențial Liziera de Lac
Vedere aeriană realizată cu o dronă a plajei Ksamil, a apelor turcoaz și a insulelor din sudul Albaniei
11:30
Albania, destinația europeană vedetă pentru 2027. Turiștii călătoresc acolo pentru peisaje superbe și prețuri mici
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
11:00
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Trei tineri au planificat cu Gemini o ascensiune pe un munte de peste 4.300 de metri şi au rămas blocați pe vârful Muntelui Shasta, California. Sursă foto: Getty Images
10:17
Trei tineri au planificat cu Gemini o ascensiune pe un munte de peste 4.300 de metri şi au rămas blocați acolo: „Ne-am bazat prea mult pe AI”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală