Un elicopter cu 16 persoane la bord, dintre care 13 turişti, s-a prăbuşit în Peninsula Kamceatka din Extremul Orient rus, a anunţat guvernul local joi seară, potrivit Agenției France Presse, preluată de Agerpres.
Incidentul în care a fost implicat un elicopter Mi-8 al companiei Vityaz-Aero s-a produs în zona Lacului Kuril din rezervaţia naturală Kronotski. Conform primelor informaţii, la bord se aflau trei membri ai echipajului şi 13 pasageri, turişti.
O echipă de salvare a ministerul rus pentru situaţii de urgenţă şi mai mulţi scafandri au fost trimişi la locul accidentului.
Potrivit agenției Interfax, care citează oficiali ruși, opt oameni au murit în accident, iar probabil trupurile lor vor fi găsite pe fundul lacului. Alte opt persoane au fost salvate și sunt în afara oricărui pericol.
Elicopterul s-a scufundat imediat după ce a atins apa, iar șase pasageri și doi membri ai echipajului au reușit să iasă din aparat la timp, ca apoi să fie scoși de salvatorii veniți la intervenție.
Potrivit aceleiași surse, operațiunea de căutare continuă.
Imagine ilustrativă principală: Hepta