Când se va desfășura exercițiul

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a explicat că un astfel de exercițiu a avut loc și în urmă cu 7 ani.

„Am avut un exercițiu major de cutremur în 2018, am învățat multe din exercițiul respectiv, am schimbat parte din regulamentele noastre de intervenție, (…) mai ales conceptul de intervenție la cutremur pe care l-am realizat după exercițiul din 2018. Anul acesta, în perioada 21 – 25 iunie, o să fie al doilea exercițiu major – cinci zile, patru nopți. O parte din exercițiu va fi un cutremur major, dar va atinge două orașe, nu va mai fi un singur oraș. O să vedem cum o să intervenim în două localități, nu numai într-o singură localitate, Bucureștiul fiind inclus bineînțeles. Și o să vedem cum o să reacționăm și o să mai învățăm anumite lucruri, pentru a le îmbunătăți”, a spus Arafat.

De asemenea, șeful DSU a adus în atenție și problemele cauzate de schimbările fără autorizație aduse apartamentelor din blocurile de locuit.  

„Nimeni nu știe care e amploarea. Adică, o clădire, care, poate, la inspecția externă o vedem că este perfectă, două – trei apartamente dacă au eliminat zidurile de rezistență, la un cutremur clădirea respectivă poate să se prăbușească. Nu avem idee care este numărul lor, e foarte greu să faci controale în casele oamenilor să vezi ce au făcut în apartamente. Acum, este ilegal, dar a fost o perioadă în care mulți au făcut modificări, înainte să se vină cu legislația clară că acest lucru devine o infracțiune’, a precizat Raed Arafat.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Proiecte de consolidare

În plus, măsuri au fost luate și pentru clădirile unde funcționează instituțiile de intervenție, precum IGSU, Poliția și Jandarmeria. Au fost demarate proiecte de consolidare cu finanțare de la Banca Mondială.

„La IGSU, 142 de milioane de euro, la Poliție, 50 de milioane de euro și la Jandarmerie, în jur de 30 și ceva de milioane de euro. Programul se adresează clădirilor în care se stau cei care intervin în urma unui cutremur. Deci, IGSU a identificat 36 de clădiri, în principal unități de pompieri, care sunt sub risc seismic. (…) Am mers pe demolare, reconstrucție sau pe consolidare, acolo unde este posibilă”, a mai spus Raed Aradat.

Totodată, șeful DSU a subliniat și necesitatea educării populației pentru a face față cutremurelor. Potalul „Fii Pregătit!” oferă informații utile în acest sens.

Amintim că la 4 martie 1977 un seism cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter a zguduit România. Cel mai afectat oraș a fost Bucureștiul, unde mai bine de 33 de clădiri și blocuri s-au prăbușit în doar câteva secunde.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

Demradulescu   •   04.03.2025, 16:29

Mie îmi e frică de ce vrea să facă Dl.Arafat,să nu cobească,doamne ferește,dar dacă este necesar să introducă în exercițiu și orașul Buzău din Moldova.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Libertateapentrufemei.ro
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI