Presedintele PSD, Adrian Nastase, a cerut sa se faca o cercetare ampla si sa i se prezinte urgent o situatie a cazului de la Maramures, referitoare la viitorul deputat Ioan Blajan. Acesta ar urma sa vina in Parlament in locul fostului ministru al apelor, Aurel Ilie, care, intre timp, a fost trimis ambasador la Moscova. De cateva luni, validarea lui Ioan Blajan este amanata, pentru ca s-a descoperit ca a colaborat cu Securitatea. dar o decizie finala va fi luata dupa un raport al „institutiilor abilitate”. Situatia lui Ioan Blajan va fi transata saptamana viitoare, a spus Gusa.
Epopeea lui Ioan Blajan a inceput in urma cu 27 de ani, cand fost acuzat de pedofilie si a fost condamnat la 26 de ani de inchisoare. Pentru a scapa de aceasta pedeapsa, dupa opt luni de zile, Blajan a inceput sa colaboreze, ca informator, cu Securitatea, fiind eliberat din inchisoare. Contactat de noi, Ioan Blajan nu a negat acuzele care i se aduc, dar a subliniat ca acestea tin de „un trecut indepartat”: „Nu sunt probleme. S-au trimis, deja, actele la Bucuresti. Dupa 20 de ani, pana si omorurile se prescriu. Oamenii ma cunosc. O demonstreaza si faptul ca am fost ales vicepresedinte al filialei. Ce a fost, a fost. In declaratia pe care am dat-o am spus ca am fost, sunt si voi fi colaborator al organizatiilor statului. Am specificat ca nu am colaborat cu politia politica. Eu sunt chirurg si am operat multa lume”, a conchis razand cu subinteles interlocutorul nostru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.