Evenimentul s-a produs în urmă cu o lună iar în prezent Iuri Şevcenko este preot la biserica Sfântul Nicolae de pe lângă Centrul naţional de chirurgie Pirogov din Moscova. Fost ministru al sănătăţii pe timpul preşedinţiei lui Vladimir Putin, Şevcenko, în prezent în vârstă de 64 de ani, şi-a completat în ultimii ani studiile religioase la un seminar.

Născut în Iakutia, dincolo de Cercul Polar, Şevcenko a fost o lungă perioadă medicul-chirurg principal al oraşului Sankt-Petersburg. Este doctor în ştiinţe medicale şi autor a peste 360 de lucrări în domeniul chirurgiei.

În perioada în care a fost titular la Ministerul Sănătăţii, i-a solicitat patriarhului din acea vreme, Aleksei al II-lea, să sfinţească sediul instituţiei, o clădire care în perioada dinaintea loviturii de stat bolşevice din 1917 adăpostise bursa din Moscova.

În aceeaşi perioadă au fost încheiate mai multe acorduri între Ministerul Sănătăţii şi Biserica Ortodoxă Rusă, graţie cărora preoţii ruşi au primit acces în spitale, la patul celor suferinzi, pentru spovedanie sau împărtăşanie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.