Este vorba de un fost pădurar de la Ocolul Silvic Cârlibaba care a fost reținut joi într-un dosar în care s-au derulat și mai multe percheziții. Gheorghe Calancea este considerat capul afacerilor ilegale cu material lemnos, iar vineri a fost dus în fața unui judecător de drepturi și libertăți pentru emiterea unui mandat de arestare.
Totul a început în noiembrie 2019, când polițiștii Postului de Poliție Cârlibaba au efectuat verificări împreună cu personal silvic, în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Cârlibaba. Cu această ocazie s-a constatat că, din pădurea proprietatea statului, au fost tăiați fără drept și sustrași 34 de arbori esență molid, scrie Monitorul de Suceava.
Anchetatorii au descoperit că s-au tăiat 671 de arbori, cu un volum total de 422,3 mc, prejudiciul total fiind de 189.666 de lei.
“Parte a materialului lemnos care a provenit din tăierile ilegale și care însumează cantitatea totală de 422,3 mc, pentru a fi introdus în circuitul legal și a crea o aparență de legalitate, a fost transportat prin intermediul unor societăți comerciale cooptate în activitatea infracțională”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava.
Perchezițiile au fost efectuate de către polițiști sub coordonarea procurorului de caz într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de “tăiere ilegală de arbori”, “furt de arbori” și “folosirea dispozitivelor speciale de marcat fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro