Bărbatul s-a îmbrăcat într-o ținută de pilot Lufthansa și și-a procurat o insignă falsă de pilot, crezând că va trece mai ușor de controlul de securitate, a notat CNN.

În plus, bărbatul spera că va primi tratament preferențial în avion. Nu s-a întâmplat nici una, nici cealaltă, ci a fost arestat.

Oamenii de la aeroport l-au privit cu suspiciune, fiindcă îl știau că posta diverse filme legate de aviație pe conturi de Youtube și Tiktok.

„Mahbubani a spus că era un client obișnuit al curselor aviatice și că obișnuia să se deghizeze în pilot pentru a trece mai ușor prin controlul de securitate. El a făcut rost de legitimația falsă de pilot din Thailanda”, au spus polițiștii care l-au interogat.

El va fi anchetat și riscă un an de pușcărie sau o amendă. Sau ambele.

Acesta nu este primul indian care s-a deghizat. În septembrie, tot pe aeroportul Indira Gandhi s-a prezentat un bărbat de 32 de ani deghizat într-un bătrân de 81 de ani, sperând că va fi lăsat să treacă fără a fi controlat și să urce într-un avion cu destinația SUA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații