Un italian de 80 de ani e căsătorit cu o olteancă de 30 de ani. Povestea inedită a ieșit la iveală după ce pensionarul a dispărut fără urmă. Rudele n-au nicio idee unde s-a dus bătrânul. Vecinii spun însă că bărbatul era ținut în condiții greu de imaginat ca tânăra și familia ei să-i încaseze pensia.
Luciano Albertini, un italian în vârstă de 80 de ani, a căzut în mrejele unei românce, cu 50 de ani mai tânără decât el. N-a contat că Valentina putea să-i fie nepoată pentru că și-a făcut curaj și a cerut-o în căsătorie.
După nuntă, italianul a fost convins să se mute împreună cu proaspăta lui soție în comuna Podari, județul Dolj.
La trei luni de la mutarea în România, pensionarul italian a dispărut fără urmă, iar rudele fetei au anunțat, ieri, Poliția.
„El obişnuia să se ducă pe aici să facă cumpărături, a plecat şi nu s-a mai întors. Nu ştim nimic de el”, susţine socrul italianului. (foto)
Vecinii susţin însă că italianul era ţinut în condiţii foarte proaste aici, la Podari.
„Îl ţineau în cocina porcilor. Era vai de capul lui. Îi mâncau pensia de 2000 de euro”, spune o vecină.
În prezent, anchetatorii au început cercetările. Poliţiştii merg acum pe mai multe piste şi îl caută pe italian, însă, până în prezent, nu au niciun indiciu unde s-ar putea afla.