Un ziarist, fost corespondent al postului Antena 1 Bucureşti şi redactor la o televiziune locală din Drobeta‑Turnu Severin, este dat dispărut de mai bine de o săptămână.
Gheorghe Cristian Radu, în vârstă de 28 de ani, este căutat cu disperare, de opt zile, de părinţii, prietenii, colegii şi de logodnica lui, gravidă în luna a doua. Rudele şi apropiaţii tânărului jurnalist spun că bărbatul de 28 de ani nu avea duşmani şi nici nu cunosc alte persoane care să-i fi dorit răul.
Gheorghe Cristian o întâlnise pe cea care urma să-i devină soţie în urmă cu şase luni şi, de curând, se mutase cu ea în casa tatălui său. “Totul părea normal în noaptea
dispariţiei”, povesteşte logodnica ziaristului. Ea spune că s-au băgat în pat la ora 22.30, însă la ora 4 dimineaţa femeia s-a trezit şi nu l-a mai găsit alături pe iubitul ei.
“Nu ne-am certat, nu părea neliniştit, nu era supărat. Când m-am trezit, Cristian nu mai era în pat, iar în casă erau toate becurile aprinse. Avea geaca în cuier, cu toate actele şi cu ţigările. Am încercat să-l sun, dar avea telefonul închis. De atunci nu mai ştiu nimic despre el”, a povestit Miruna Tenea, logodnica lui Cristian.