Liniştea clanului Kennedy este zguduită de un nou scandal: fiul fostului preşedinte asasinat John Fitzgerald Kennedy ar avea, se pare, un copil rezultat în urma unei aventuri. John F. Kennedy jr sau John John, cum i se spunea în presă, de profesie avocat şi jurnalist, era cunoscut ca un adevărat cuceritor, el fiind desemnat chiar cel mai sexy bărbat de pe planetă în anul 1998 de prestigioasa revistă People. Astfel, în anul 1999, chiar înainte să-şi piardă viaţa, alături de soţia sa, într-un accident, existau zvonuri că cei doi ar fi fost la un pas de divorţ, din cauza unei aventuri a lui John John, fapt pentru care el părăsise chiar căminul conjugal.
Trebuie să facă testul ADN
Aşadar, revista americană Globe dezvăluie în noul număr că JFK jr are un fiu secret, în vârstă de 15 ani, ce ar putea emite pretenţii la moştenire. Jurnaliştii susţin că informaţia au primit-o chiar de la mama băiatului, care spune că a fost amanta fiului fostului preşedinte. Dacă băiatul dovedeşte, cu ajutorul unui test ADN, că este într-adevăr copilul lui John F. Kennedy jr, acesta ar putea să aibă pretenţii şi la averea de 500 de milioane de dolari a familiei Kennedy.