UPDATE ora 14:15. Bărbatul surprins de un mal de pământ în timp ce lucra la canalizare în localitatea Bacova din judeţul Timiş a murit, transmite Opinia Timișoarei.

”Polițiștii Orașului Buziaș au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 43 de ani, ce lucra la o instalație de canalizare pe raza localității Bacova, ar fi fost surprins de un mal de pământ. Bărbatul a decedat. Polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului”, au transmis reprezentantii IPJ Timis.

La rândul lor, inspectorii ITM au deschis o anchetă pentru a vedea dacă au fost sau nu respectate normele de protecția muncii.


Doi muncitori au fost prinși de un mal de pământ, în timp ce lucrau la sistemul de canalizare în localitatea Bacova. Unul dintre ei a fost recuperat rapid de colegi, însă cel de-al doilea, care era la o adâncime de 3 metri, a fost acoperit, scrie sursa citată.

Pompierii din Timiș au ajuns la fața locului pentru salvarea muncitorului în vârstă de 43 de ani.

„Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara, Lugoj și Stației Buziaș intervin în localitatea Bacova pentru extragerea unei persoane rămase blocată sub pământ surpat. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, un autocamion cu container multirisc, două buldoexcavatoare și o ambulanță SMURD cu medic”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (16)
Avatar comentarii

andreea.online 07.09.2023, 17:01

ITM mai traieste ?! Control pe linie SSM mai facem in Romania?

Avatar comentarii

Daniel9090 07.09.2023, 17:01

;((

Avatar comentarii

Paulica1968 07.09.2023, 17:06

Sper să scape

Vezi toate comentariile (16)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.