Vârful Vladimir Putin, cu înălţimea de 4.500 metri, se află la frontiera cu Kazahstan, a declarat un purtător de cuvânt pentru agenţia rusă de presă Itar-Tass. Premierul kârgâz, Almazbek Atambaev, a transmis deja parlamentului, spre ratificare, decizia de a pune acest nume unuia dintre cele mai înalte vârfuri ale ţării.
Până acum, acest munte nu avea un nume, fapt pentru care noile autorităţi locale au decis să-şi exprime astfel mulţumirea faţă de Vladimir Putin pentru sprijinul dovedit de când au preluat puterea.
Alt vârf din lanţul muntos Tien Shan din Kârgâzstan poartă numele primului preşedinte rus, Boris Elţin, notează Agerpres.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis a autorizat declasificarea documentelor prezentate în CSAT privind alegerile prezidențiale
Viva.ro
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Documente CSAT: Cine este sponsorul lui Călin Georgescu. A donat 1.000.000 de euro pentru campania candidatului ”cu buget zero”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Unica.ro
'Îl cunosc pe acest individ, mi-a fost vecin'. Detalii despre viața secretă, din Austria, a lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Cât plăteşte o familie pentru o zi la schi în Poiana Braşov, după ce transport pe cablu s-a scumpit
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor