Statuia are aproximativ 70 de kilograme și puțin peste un metru înălțime. Este realizată din lemn de plop pentru a putea rezista în apă peste 200 de ani, fără a afecta mediul subacvatic, scrie Cuget Liber.

Un muzeu subacvatic va fi realizat la Constanța. Statuia poetului Ovidius, prima scufundată în Marea Neagră / VIDEO

Aceasta a fost coborâtă, duminică, în apă, unde a fost amplasată, la șase metri adâncime, între zidurile cetății Tomis, într-un loc accesibil și scufundătorilor începători.

„Am realizat această statuie ca un omagiu pentru poetul Ovidius. Am obținut aprobarea Apelor Române pentru amplasarea ei, dar o voi recupera, pentru că există riscul să dispară până la primăvară. Lângă statuie se află amfore moderne, care au fost lăsate pe fundul mării special pentru a prinde patină”, a declarat scafandrul Pascale Roibu, conform sursei citate.

Statuia poetului Ovidius este creația sculptorului Gabriel Rizea și a costat aproape 3.400 de lei.

Cel care dorește să realizeze muzeul subacvatic de la Constanța este scafandrul Pascale Roibu. De mai mulți ani, explorează adâncurile și a descoperit trei corăbii antice în Marea Neagră și alte trei în Delta Dunării. De asemenea, el a găsit epavele a două hidroavioane nemțești în lacul Siutghiol.

Este un proiect realizat din pasiune pentru mediul subacvatic, la care vor avea acces toți doritorii, în mod gratuit, bineînțeles.

Pascale Roibu, președintele asociației Romanian Undersea Explorers

Roibu spune că mai vrea să scufunde încă trei statui.

Potrivit sursei citate, scafandrul susține că proiectul muzeului subacvatic a fost demarat de asociația pe care o conduce și nu a primit sprijin din partea autorităților.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații