De Dragoș Tănase,

Bărbatul a folosit o rețea de complici pentru a realiza o înșelătorie online internațională.

Deși era închis într-un centru de detenție de maximă siguranță din orașul nigerian Lagos, el a avut acces în celula sa la internet și la un telefon mobil, informează Comisia pentru infracțiuni economice și financiare/Economic and Financial Crimes Commission (EFCC).

Pentru a-și desfășura tranzacțiile, Aroke a folosit un nume fals (Akinwunmi Sorinmade), deschizând două conturi.

În închisoare, bărbatul avea accesul și la contul soției pe care îl folosea pentru a face transferul de fonduri obținute ilegal.

El a cumpărat, de asemenea, mai multe case și mașini de lux, pe numele soției sale, au spus autoritățile.

Tot în această perioadă, el a fost internat într-un spital, fiind tratat pentru o boală confidențială, dar ulterior, în loc să se întoarcă la închisoare, el se întâlnea cu familia și participa la diverse evenimente sociale. Condamnatul își vedea soția și copiii în camere de hotel.

Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz și vor să afle și dacă bărbatul a beneficiat de ajutorul angajaților din închisoare.

Înalta Curte repune pe rol cazul de prelevare de organe, relatat de Libertatea, și-i recheamă la audieri pe procurorul și pe medicul acuzați de DNA că au luat ilegal organele!
Recomandări

Înalta Curte repune pe rol cazul de prelevare de organe, relatat de Libertatea, și-i recheamă la audieri pe procurorul și pe medicul acuzați de DNA că au luat ilegal organele!

El fusese arestat în 2012, după ce se întorsese din Malaezia. Atunci, se recomanda ca fiind student la Informatică, la o Universitate din Kuala Lumpur, dar de fapt era „șeful unei rețele complexe de fraude pe internet care cuprindea două continente”, potrivit CNN, care citează EFCC.

Trei ani mai târziu, a fost condamnat la 24 de ani de închisoare, pentru acuzații de obținere de bani prin falsă identitate, clonare de conturi și înșelăciune.

În cea mai recentă înșelătorie a sa, victime din mai multe țări au rămas fără banii din conturi.

FOTO: Facebook.com

Citeşte şi:

Un doctor fals a fost prins de autoritățile din Nigeria. A explicat că s-a apucat de „medicină” dintr-un motiv incredibil!

Un copil moare la fiecare 39 de secunde din cauza pneumoniei, la nivel mondial

Cine sunt cei mai căutați oameni din lume după moartea liderului ISIS

Benny scos din sărite: „M-am uitat pe Instagramul Cristinei Neagu și mi-era rușine, frate!”
GSP.RO

Benny scos din sărite: „M-am uitat pe Instagramul Cristinei Neagu și mi-era rușine, frate!”

Horoscop 8 decembrie 2019. Vărsătorii își fac griji legate de bani
HOROSCOP

Horoscop 8 decembrie 2019. Vărsătorii își fac griji legate de bani