Zona Verde din Bagdad a fost lovită, miercuri seara, de două rachete, una dintre ele aterizând foarte aproape de Ambasada SUA, au informat autoritățile irakiene.
„Două rachete Katiuşa au căzut în interiorul Zonei Verzi fără să provoace victime. Vom da detalii suplimentare curând”, a informat armata irakiană.
Nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa în urma acestui incident, scrie Mediafax citând Reuters.
Col. Myles B. Caggins, un purtător de cuvânt al coaliției conduse de SUA care luptă împotriva ISIS, a transmis într-un tweet că „rachete de mici dimensiuni au lovi în apropierea Zonei Internaționale din Bagdad, 8 ianuarie, la 11:45 pm (ora locală)”. Caggins a adăugat că nu au existat „victime dîn rândul membrilor coaliției sau daune materiale”.
Cel puţin una dintre rachete a căzut la aproximativ 100 de metri de sediul Ambasadei Statelor Unite.
Atacul care vine la 24 de ore după ce Iranul a lansat mai multe rachete spre două baze militare americane din Irak, nu a fost revendicat încă.