În încercarea de a reduce numărul mare al deceselor de pe drumurile din țară, MAI vine cu o serie de noi propuneri ce au în vedere circulația rutieră. Acestea sunt precizate în cadrul unui proiect de Ordonanță de Urgență care se află, în prezent, în dezbatere publică.

Printre propuneri se află introducerea unui nou semn de circulație. Semnul rutier propus este un indicator de informare de culoare verde, pe care sunt reprezentate două săgeți albe și o mașină. Acesta are rolul de a informa șoferii să păstreze o distanță minimă față de vehiculul din față.

Împreună cu semnul de circulație, proiectul propune, totodată, și introducerea unui nou tip de marcaje rutiere, sub forma unor vârfuri de săgeată desenate pe fiecare bandă de circulație, ce indică distanța recomandată între autovehicule.

Aceste semne sunt concepute pentru a spori siguranța pe autostrăzi și drumuri expres, oferind șoferilor informații clare despre distanța de siguranță la viteza admisă, potrivit mai.gov.ro.

Pentru a putea atinge obiectivul asumat de UE de a se apropia de zero decese până în anul 2050 – „Vision Zero”, prin Strategia Naţională de Siguranţă Rutieră pentru perioada 2022-2030, document de politici publice, s-a stabilit ca țintă intermediară reducerea numărului de decese și vătămări grave cauzate de accidente rutiere cu 50% până în anul 2030.

Expunerea de motive:
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Potrivit unui text semnat de Aurelian Giugăl, „suntem pe podiumul Europei la accidente mortale”. Din 1.900 de morți pe an, în România 1.500 mor din accidente evitabile, a constatat lectorul universitar doctor din cadrul Departamentului de Antropologie culturală şi Comunicare de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București,

În 2021, România a raportat 93 de decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori, fiind cea mai ridicată rată a mortalităţii din Uniunea Europeană, în timp ce media UE a fost de 44 de decese la un milion de locuitori, aratau datele Comisiei Europeană

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

Vale25   •   08.04.2024, 19:36

Pot să facă 10 semne de circulație, șoferii tot cum vor ei o să se comporte ...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI