Mercurul termometrelor a urcat la 19 grade Celsius, recordul anterior fiind de 17,9 grade Celsius și data din anul 1989, atunci fiind înregistrat în satul Tafjord.

Atât Sunndalsora, cât şi Tafjord sunt situate în provincia More og Romsdal.

Sunndalsora se află într-o regiune înconjurată de munţi abrupţi, unii dintre aceştia fiind populari în rândul practicanţilor de ”base jumping” – un sport extrem care presupune paraşutarea de pe stânci abrupte sau construcţii înalte.

În Sunndalsmora a fost înregistrată, de asemenea, cea mai ridicată temperatură pentru luna decembrie în Norvegia, cu 18,3 grade Celsius, măsurată în 1998, şi cea mai ridicată temperatură de februarie, cu 18,9 grade Celsius, înregistrată aici în 1990.

Temperaturi blânde s-au înregistrat şi în alte localităţi din ţară. Andalsnes a deţinut joi pentru o scurtă perioadă recordul de cea mai ridicată temperatură pentru luna ianuarie, cu 18,6 grade Celsius, potrivit biroului meteorologic, citat de Agerpres.

Meteorologul de serviciu Martin Granerod a pus temperaturile ridicate pe seama acţiunii vântului foehn, un vânt cald, descendent, potrivit cotidianului VG din Oslo.

Vremea urmează să se răcească începând de vineri, când sunt prognozate ploi abundente.

Citeşte şi:

Cele mai importante evenimente sportive din 2020: Jocurile Olimpice de la Tokyo și Campionatul European de fotbal

Cel mai fierbinte an înregistrat vreodată a lăsat în urmă mii de morţi şi milioane de refugiați

Evenimentele care au marcat ultimul deceniu. Ce s-a întâmplat în lume din 2010 până în prima zi din 2020

Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
PARTENERI - GSP.RO
Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
Horoscop 22 ianuarie 2021. Vărsătorii se văd prinși în capcana responsabilităților pe care nu le înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2021. Vărsătorii se văd prinși în capcana responsabilităților pe care nu le înțeleg
VIDEO. Gestul făcut de Melania Trump când a coborât din avion. Imaginile au devenit virale
Știrileprotv.ro
VIDEO. Gestul făcut de Melania Trump când a coborât din avion. Imaginile au devenit virale
O studentă a fost găsită moartă lângă maşina sa, în condiţii misterioase. Ce au observat poliţiştii când s-au uitat pe camere
Telekomsport
O studentă a fost găsită moartă lângă maşina sa, în condiţii misterioase. Ce au observat poliţiştii când s-au uitat pe camere
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)