Noul record mondial pentru cel mai lung lanţ de pizza a fost stabilit, sâmbătă, la Bucureşti - 496,97 metri - cu ajutorul a peste 2.200 de pizze.
Reprezentantul Cărţii Recordurilor a omologat cel de-al doilea record mondial propus de organizatorii Bucharest Food Festival şi realizat de un lanţ de pizzerii şi un producător de ketchup.
Potrivit Mediafax, lanţul de pizza a măsurat 496,97 metri şi a fost format din peste 2.200 de pizze, iar circa 90% dintre pizzele preparate au fost donate unor case de copii şi bătrâni, iar 10% au fost consumate cu poftă de spectatorii prezenţi în cea de-a treia zi a Bucharest Food Festival.
Recordul anterior fusese stabilit în Australia, lanţul de pizza având 221 de metri lungime.