Bucureştiul a intrat încă o dată în Cartea Recordurilor. După ce iarna trecută aici s-a făcut cel mai lung cârnat afumat şi cel mai mare tort, ieri, în Capitală, a fost omologat recordul pentru cea mai lungă trenă a unei rochii de mireasă.
Aceasta măsoară 1.579 m, e creată de Oana Comănescu, la ea au muncit 25 de oameni timp de 30 de zile şi are peste 7.000 de ştrasuri cusute manual. Bucăţi din trenă vor fi date celor care vor veni la târgul de nunţi organizat de “e-marriage. ro” şi care va începe de mâine, în Piaţa Constituţiei, iar duminică, rochia va fi scoasă la licitaţie în scop caritabil.