Pentru ca toată lumea să afle cine a fost Johnny Weissmulle, autoritățile din Timișoara vor să organizeze un festival dedicat acestuia. ”Tarzaniada” ar urma să includă un concurs de imitat țipătul celebru al lui Tarzan, o competiție de dat pe liane, teatru, dar și concurs Miss Jane.

Nu va fi un simplu spectacol de teatru, ci va fi inclusă și o parte sportivă. Va fi un concurs de dat cu liana peste o piscină, dar și un concurs de strigăte ca cele ale lui Tarzan. Totul se va întâmpla într-o bază sportivă din Timișoara”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Vlad Garboni, reprezentantul Casei de Cultura a Studenților din Timișoara care manageriază acest proiect.

Viața timișoreanului Johnny Weissmulle este demnă de un scenariu la Hollywood. John Peter Weissmuller s-a născut în 2 iunie 1904, în satul Freidorf, devenit cu timpul cartier al Timişoarei. Peter Weissmuller şi Elisabeth Kersch au emigrat cu fiul lor Janos (după cum apărea trecut în actele oficiale, deoarece, în vremea respectivă, limba maghiară era folosită în toate actele oficiale) în America, la bordul vasului S.S. Rotterdam.

Johnny Weissmuller a început să practice înotul de la vârsta de 15 ani. La 20 de ani a devenit vedeta Jocurilor Olimpice din 1924, câştigând, pentru SUA, trei medalii de aur.

În 1932, bănățeanul a debutat la Hollywood. Până în 1956 a turnat 34 de filme: între 1932 – 1948 a jucat în 12 filme „Tarzan”, următorii 13 ani a fost „Jungle Jim”, un fel de Tarzan îmbrăcat, a mai făcut trei filme în rolul „Johnny” (1954 – 1955) şi 23 de episoade TV din nou în rolul „Jungle Jim”.

Cum a încercat Gazprom să-și salveze firmele din România de la sancțiunile internaționale. Reacția autorităților de la București
Recomandări
Cum a încercat Gazprom să-și salveze firmele din România de la sancțiunile internaționale. Reacția autorităților de la București

Johnny Weissmuller a murit pe 20 ianuarie 1984 și, conform ultimei sale dorințe, înmormântarea a avut ca fond sonor celebrul strigăt al lui Tarzan.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cele 4 zodii care vor avea ghinion în dragoste până la finalul lunii. Pot apărea certuri și despărțiri
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care vor avea ghinion în dragoste până la finalul lunii. Pot apărea certuri și despărțiri
Imagini dureroase! Tulburător ce s-a întâmplat la mormântul Andreei Morega, studenta ucisă de Mirel:: "Tatăl tău..."
Viva.ro
Imagini dureroase! Tulburător ce s-a întâmplat la mormântul Andreei Morega, studenta ucisă de Mirel:: "Tatăl tău..."
„A venit iepurașul”. Milionarul Arpad Paszkany, cadou exorbitant pentru tânăra iubită. Antonela Pătruț și noua ei viață de regină, în 30 de imagini fabuloase
Libertateapentrufemei.ro
„A venit iepurașul”. Milionarul Arpad Paszkany, cadou exorbitant pentru tânăra iubită. Antonela Pătruț și noua ei viață de regină, în 30 de imagini fabuloase
Sportivul român s-a întâlnit cu Zendaya pe platoul de filmare în SUA. „Aveam rulotele una lângă cealaltă. Sigur, a ei mai mare decât a mea”
GSP.RO
Sportivul român s-a întâlnit cu Zendaya pe platoul de filmare în SUA. „Aveam rulotele una lângă cealaltă. Sigur, a ei mai mare decât a mea”
Ce să pui în ciorba de pui a la grec ca să îți iasă mai bună ca la restaurant. Cele 2 ingrediente care îi dau cea mai bună aromă
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de pui a la grec ca să îți iasă mai bună ca la restaurant. Cele 2 ingrediente care îi dau cea mai bună aromă
Florin Piersic a fost transferat din Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din București cu un avion SMURD
Știrileprotv.ro
Florin Piersic a fost transferat din Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din București cu un avion SMURD
Jennifer Lopez, nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, la Gala MET 2024. Ce rochie a purtat cântăreața / FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, la Gala MET 2024. Ce rochie a purtat cântăreața / FOTO
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
Orangesport.ro
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
"Chiria e 400 de euro şi salariul 500, te-ai descurca?". Revolta tinerilor care nu au loc de muncă
Observatornews.ro
"Chiria e 400 de euro şi salariul 500, te-ai descurca?". Revolta tinerilor care nu au loc de muncă
Horoscop 8 mai 2024. Capricornii este bine să se ocupe de cei dragi, de solicitările lor directe și de cele indirecte
HOROSCOP
Horoscop 8 mai 2024. Capricornii este bine să se ocupe de cei dragi, de solicitările lor directe și de cele indirecte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI