Un orășel canadian refuză să înlăture svasticile dintr-un parc spunând că acestea au o semnificație istorică, scrie BBC News. Autoritățile locale din orașul Pointe-des-Cascades, Quebec, l-au îndepărat pe un bărbat care a încercat să deseneze peste simbolurile naziste.
Corey Fleischer se plimbă prin orașele din jurul Montrealului și înlătură graffitile urâte de pe diferite monumente. El a încercat să deseneze peste o svastică de pe ancoră, dar primarul l-a oprit și a chemat poliția să-l alunge din parc, argumentând că simbolurile naziste reprezintă o parte a istoriei locale.
Ancora are o placă care o identifică ca un "suvenir al nazismului" și se spune că a fost folosită în Europa la sfârșitul războiului, probabil pe o barcă comercială și găsită în 1980.
"Satul Pointe-des-Cascades nu susține nazismul", a spus primarul Gilles Santerre într-o declarație online. "Satul nostru are o comunitate frumoasă și un spirit familial și creează evenimente care îi adună pe oameni".
Totuși, pentru a evita confuzia, primarul orașului Pointe-des-Cascades spune că orașul va pune o placă care să explice mai bine contextul ancorei și a svasticii.