Un pescar britanic a prins un "peștișor auriu" de 30 de kilograme. „Nu mulți au reușit să-l prindă”

 1 comentariu

Pescarul Andy Hackett a mărturisit că s-a chinuit 25 de minute să-l scoată din lac pe „Carrot”, un hibrid între două soiuri de crap, pe care l-a pescuit pe 3 noiembrie în Franța, transmite CNN.

Peștele uriaș, cu nuanță portocalie, cântărește 30 de kilograme și se presupune că este al doilea ca mărime din această specie care a fost prins vreodată, potrivit BlueWater Lakes, o pescărie din regiunea Champagne a Franței, unde trăiește gigantul.

„Cu peștii normali, te chinui să-i vezi dacă sunt chiar sub suprafață, dar Carrot iese în evidență prin portocaliul strălucitor, așa că nu poți să-l ratezi. Este un pește foarte căutat, nu l-au prins mulți”, a spus Hackett pentru BBC.

Peștele a fost eliberat în lac în urmă cu 20 de ani, când era mic, potrivit BlueWater Lakes.

„L-am aruncat în apă ca ceva special pentru clienții care vin la pescuit. De atunci a tot crescut, dar nu iese prea des. Nu este cel mai mare rezident din lac, dar de departe cel mai remarcabil”, a declarat managerul pescăriei Jason Cowler, pentru Daily Mail.

După ce Hackett l-a scos pe Carrot din apă și l-a cântărit, peștele a fost eliberat înapoi în lac.

Peștișorii aurii domestici cântăresc în mod normal mai puțin de o jumătate de kilogram, dar specia poate atinge dimensiuni mult mai mari în diferite circumstanțe.

Dacă li se oferă mult spațiu, cu o dietă și condiții de apă adecvate, speciile de crap, inclusiv peștii aurii și koi, au potențialul de a dezvolta proporții mari, ceea ce explică dimensiunea impresionantă a lui Carrot, notează CNN.

Adesea, cei mai mari pești aurii găsiti sunt animale de companie nedorite care au fost eliberate în sălbăticie de către proprietarii lor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    ivryernest 24.11.2022, 17:09

    Un om de Neandertal care-și permite să omoare un animal nevinovat.

ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!