Un primar din Vaslui a făcut nuntă mare chiar în curtea școlii, dărâmând gardul ca să facă loc cortului. Mai mult, sălile de clasă ale unității de învățământ au fost folosite ca magazie și bucătărie.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 1 septembrie, în localitatea vasluiană Tomești, comuna Pogana, organizatorul nunții fiind primarul PSD al comunei, Maricel Gafu, notează adevarul.ro

Un primar din Vaslui a făcut nuntă mare chiar în curtea școlii, dar n-a avut loc și a dărâmat gardul

Primarul spune că a vrut să dea exemplu localnicilor în privința păstrării tradițiilor și de aceea nu s-a dus la un restaurant. Primarul Maricel Gafu susține că folosirea școlii pentru organizarea nunții are acoperire legală, invocând o hotărâre de consiliu local în acest sens. în plus, precizează că nu este pentru prima dată când școala din sat este folosită pentru nunți, botezuri sau alte evenimente.

Pentru amplasarea cortului a fost nevoie de demolarea unei părți din gardul care împrejmuiește unitatea de învățământ. Directorul școlii susține că nu putea refuza primarul comunei, pentru că școala se află în administrarea primăriei.

În plus, suprafața din curtea școlii unde a fost montat cortul a fost predată primăriei pentru a se amenaja o sală de sport, s-a justificat el.

Sursa foto: adevarul.ro


VIDEOREPORTAJ/Parlamentarii s-au întors la muncă. „Nu toți am avut concediu. Eu sunt mai vulcanic, mi-am încărcat bateriile într-o săptămână”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.