Un seism cu o magnitudine de 7 grade s-a produs, în această dimineaţă, la ora locală 3,25, în regiunea muntoasă Kamceatka Krai, pe coasta de est a Rusiei. Atât autorităţile ruse, cât şi cele americane au anunţat că nu au fost înregistrate victime omeneşti sau pagube.
Cutremurul a fost localizat la nord-vest de capitala regională Petropavlovsk-Kamceațki, a anunţat filiala locală a Ministerului rus pentru Situații de Urgență. Centrele de avertizare de tsunami american și pentru Pacific au precizat că nu exista nici un risc de tsunami, potrivit reporterntv.ro.
"Epicentrul a fost localizat în regiunea Ielizovo, la 84 de kilometri nord-vest de Ielizovo, și la 87 de kilometri nord-vest de Pertopavlovsk-Kamceațki", a precizat ministerul într-un comunicat. Locuitorii din zona populată au resimțit cutremurul la o magnitudine de 5 grade. "Informații preliminare arată că seismul nu a provocat pagube sau victime", au mai mai precizat cei din minister. Academia rusă de Științe a anunțat că seismul a fost urmat de o replică cu o magnitudine de 5,2.