Tânărul a povestit că, în după-amiaza zilei de 8 iunie, pe când culegea scoici la malul mării, i-au atras atenţia strigătele de ajutor a patru copii, aflaţi la 40 de metri distanţă în larg, care fuseseră luaţi de ape. Românul a cerut cu voce tare sprijinul celorlalţi de pe mal şi i-a adus pe doi dintre ei până la un loc unde puteau sta în picioare. După aceea, tânărul a mers să-i salveze, ajutat de patronul unui local şi de alţi oameni, şi pe ceilalţi copii prinşi în vâltoarea apelor. La ceremonia de premiere de la sediul Gărzii de Coastă, comandantul Kennosuke Shimogo a lăudat efortul lui Ionuţ, spunând că a fost o decizie înţeleaptă să ceară imediat sprijinul celorlalţi, în condiţiile în care de unul singur ar fi fost mult mai greu să-i salveze pe prichindei.
Este cunoscut în toată ţara
Privind înapoi, românul devenit peste noapte celebru în toată Japonia a mărturisit că lucrul cel mai important a fost păstrarea calmului. După acest incident cu final fericit, tânărul i-a îndemnat pe părinţi să-şi supravegheze cu atenţie copiii acum, deoarece sezonul cald duce la astfel de întâmplări ce pot avea un deznodământ tragic.

Un alt conaţional i-a scos din flăcări pe mai mulţi italieni

Un român a devenit erou, ieri, în Italia, după ce a salvat mai multe persoane dintr-un incendiu. Bărbatul a observat flăcările şi fumul negru ce se înălţau deasupra unui imobil din centrul istoric al Bolognei, unde locuia. Fără să stea pe gânduri, a intrat în clădire şi i-a scos pe locatari până la sosirea echipajelor de intervenţie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.