Un tanar bucurestean zace intre viata si moarte, pe un pat de spital, dupa ce o banala altercatie din trafic a degenerat intr-o bataie.


Sorin S., de 20 de ani, a fost internat in coma la Spitalul Floreasca dupa ce, miercuri seara, chiar in fata noului sediul al MAI, un rugbyst si-a facut singur dreptate, cu pumnii. 


Incidentul s-a petrecut in jurul orei 22.00. Victima se afla cu un amic in autoturismul acestuia si se indrepta spre locuinta sa. Cand au ajuns in Piata Revolutiei, cei doi  s-au luat la harta, in trafic, cu un grup de pietoni. Au coborat din masina, au “schimbat” cateva injuraturi, iar cand gluma s-a ingrosat soferul autoturismului s-a urcat la volan si l-a abandonat pe  Sorin pe strada. Speriat de ce putea sa urmeze, tanarul a luat-o la fuga, insa a fost ajuns din urma de unul dintre indivizi si lovit in ficat fara mila. Totul a durat doar 2-3 minute. In scurt timp anchetatorii l-au retinut pe agresor.


Lui Catalin Beca, rugbyst la Dinamo, i-au fost de ajuns doar cativa pumni ca sa-si doboare “adversarul”. Medicii care il ingrijesc pe Sorin sunt sceptici in ceea ce priveste sansele lui de supravietuire. La inchiderea editiei, sportivul era in fata judecatorului, unde urma sa ii fie emis mandatul de arestare pentru tentativa de omor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.