Un judecator italian a hotarat ca un sef mafiot condamnat la inchisoare pe viata pentru crima sa poata concepe un copil prin tehnica inseminarii artificiale, iar contribuabilul italian va fi cel care va plati pentru aceasta, prin serviciul public de sanatate, informeaza Reuters.
Într-un caz ce va isca cu siguranta numeroase controverse, un judecator a acceptat solicitarea boss-ului mafiot Salvino Madonia, condamnat la inchisoare pe viata in 1991 pentru asasinarea unui cunoscut om de afaceri care a refuzat sa plateasca Mafiei taxa de protectie. Madonia, 50 de ani, este incarcerat intr-un penitenciar de maxima securitate si nu are dreptul sa primeasca vizite nesupravegheate din exterior, nici macar din partea sotiei sale in varsta de 32 de ani, Mariangela.
“Judecatorul a hotarat ca poate depasi aceasta problema, garantandu-i lui Madonia dreptul de a fi tata”, a declarat avoca-tul sefului mafiot, Giovanni Anania, pentru cotidianul Corriere della Sera.
Mafiotul nu poate parasi incinta penitenciarului pentru aceasta procedura, ceea ce inseamna ca un asistent medical va trebui sa-i recolteze sperma in inchisoare.
Salvino Madonia, care provine dintr-o veche si temuta familie mafiota, s-a casatorit tot in inchisoare, in anul 1992, si mai are un copil nascut in anul 2000, cand se afla tot in detentie, iar, teoretic, sotia sa nu ar fi avut cum sa-i faca o vizita intima in penitenciar. Desi nu s-a dovedit niciodata ca detinutul ar fi mituit gardienii pentru a permite vizita sotiei sale in inchisoare, opinia publica din Italia e convinsa ca doar coruperea unor paznici a permis ca Mariangela sa ramana insarcinata.