Un accident rutier grav a avut loc vineri, în zona sensului giratoriu din Calea Șagului, la intrarea în Timișoara dinspre Chișoda, relatează tion.ro.
Un TIR condus de un bărbat de 51 de ani a intrat în coliziune cu două mașini parcate în incinta unei societăți comerciale.
Primul autoturism lovit staționa, iar în interior era un bărbat de 43 de ani. Impactul a fost puternic, iar tirul a acroșat și o a doua mașină parcată regulamentar. Ambii șoferi implicați în incident au fost răniți.
La fața locului au intervenit echipajele de urgență, care au început manevrele de resuscitare pentru șoferul TIR-ului. Din păcate, acesta nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decedat de către medici.
Celălalt bărbat, aflat în autoturismul lovit, a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.