Florentina C. se afla pe marginea drumului când a fost acroşată de oglinda unui autoturism care circula pe DN2, dinspre Bacău către Focşani. Impactul a fost atât de puternic, încât tânăra a fost doborâtă la pământ, timp în care şoferul vinovat a fugit de la locul faptei fără să se intereseze de starea femeii. Femeia a suferit o ruptură de splină şi alte traumatisme şi a fost transportată de urgenţă la spital. Din cauza stadiului foarte avansat al sarcinii, medicii au decis să-i facă cezariană, însă, din păcate, copilaşul s-a născut mort. Abia după necropsie însă se va putea stabili cu exactitate dacă pruncul a murit în urma accidentului sau din alte cauze. La scurt timp după accident a fost identificat şi şoferul, un sucevean de 31 de ani, pe numele căruia poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală gravă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.