Guvernatorul susține că în Congresul american ar trebui promovată o lege pentru încorporarea statului Puerto Rico până la jumătatea lunii martie.

„Anticipez că va exista un sprijin considerabil pentru o lege privind statalitatea în Congres”, a precizat acesta, într-un interviu acordat presei.


Pierluisi a fost ales guvernator al teritoriului asociat Statelor Unite în alegerile din luna noiembrie 2020 și a depus jurământul în luna ianuarie. Principala sa promisiune electorală a fost aceea că va obține încorporarea teritoriului în cadrul SUA, scrie Associated Press.

Peste jumătate din portoricani vor alipirea la SUA

Referendumul pentru statalitate a trecut la limită, 52% dintre portoricani votând pentru acest lucru. Cu toate că locuitorii din Puerto Rico au cetățenie americană, ei nu pot vota la alegerile prezidențiale din SUA și nu pot avea reprezentanți în Congres.

Guvernatorul Pierluisi spune că statalitatea reprezintă cea mai bună cale pentru ca rezidenții să beneficieze de tratament egal cu americanii din statele recunoscute ale SUA.

În opinia sa, extinderea Statelor Unite prin primirea Puerto Rico în uniune „va arăta lumii că SUA îmbrățișează diversitatea, fiindcă acesta ar fi cu adevărat un stat hispanic în întregimea sa”.

Susținătorii acțiunii afirmă că președintele Joe Biden este în favoarea ideii, la fel ca majoritatea democrată din Senat și Camera Reprezentanților.


 
Citeşte şi:

Bărbatul cu arsuri transferat cu întârziere în Belgia, unde a ajuns cu „patru bacterii și o ciupercă”, a murit. Control la cele 3 spitale din România care l-au tratat

Ministrul educației, după prima săptămână de școală: Situaţia nu este îngrijorătoare. Rata de infectare e 1 la 10.000

     
FOTO S-a iubit cu Adrian Cristea și a fost căsătorită cu un alt mare fotbalist, iar acum arată cu totul diferit!
PARTENERI - GSP.RO
FOTO S-a iubit cu Adrian Cristea și a fost căsătorită cu un alt mare fotbalist, iar acum arată cu totul diferit!
BOMBĂ! Informații ȘOC cu tulpina Omicron. Ce impact are asupra persoanelor vaccinate, de fapt
Playtech.ro
BOMBĂ! Informații ȘOC cu tulpina Omicron. Ce impact are asupra persoanelor vaccinate, de fapt
"Șase, șase e poliția! Iară' bate-n ușă să mă ia". Manele, dans și chiuituri pe mașina de poliție, în Vrancea
Observatornews.ro
"Șase, șase e poliția! Iară' bate-n ușă să mă ia". Manele, dans și chiuituri pe mașina de poliție, în Vrancea
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Știrileprotv.ro
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!