Până acum, eficacitatea vaccinului a fost dovedită prin studii clinice efectuate pe mii de oameni, dar nu în condiții reale, care implică o varietate mai mare de oameni și comportamente sau chiar provocări logistice, potrivit Reuters.

Studiul a fost realizat folosind date de la aproape 1,2 milioane de persoane tratate de una dintre cele mai mari organizații din domeniul sănătății din Israel (Clalit Health Services), în perioada 20 decembrie 2020 – 1 februarie 2021. Studiul a arătat că după o singură doză de vaccin asigură o eficiență de 57% împotriva infecțiilor după două săptămâni.

Rezultatele studiului pentru Institutul de Cercetare Clalit au fost apropiate de cele din studiile clinice de anul trecut, care au constatat că două doze s-au dovedit a fi eficiente la 95%.

„Am fost surprinşi, pentru că ne aşteptam ca în contextul real (…) rezultatele să nu fie la fel de bune pe cât sunt cele din studiile clinice controlate. (…) Am arătat că vaccinul este la fel de eficient în subgrupuri foarte diferite, la tineri și la bătrâni, la cei fără comorbidități și la cei cu puține comorbidități”, a declarat pentru Reuters autorul principal al studiului, Ran Balicer.

Studiul sugerează, de asemenea, că vaccinul, dezvoltat de Pfizer şi BioNTech este eficient și împotriva tulpinii britanice a noului coronavirus. Cercetătorii au spus că nu pot oferi un nivel specific de eficacitate, dar varianta era versiunea dominantă a virusului în Israel la momentul studiului.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

În schimb, cercetarea nu indică modul în care acţionează vaccinul împotriva unei alte variante, acum dominantă în Africa de Sud.

Din cele nouă milioane de locuitori din Israel, aproape jumătate au primit o primă doză, iar o treime au primit ambele doze de când a început vaccinarea, pe 19 decembrie.

Acest lucru a făcut din țară o locație primordială pentru un studiu din lumea reală asupra capacității vaccinului de a stopa pandemia. Studiul a examinat aproximativ 600.000 de persoane vaccinate în raport cu un grup de control de aceeaşi dimensiune de persoane nevaccinate din Israel.

„Aceasta este o veste mai bună, care confirmă faptul că vaccinul este în jur de 90% eficient în prevenirea infecției”, a spus Peter English, consultant al guvernului britanic în controlul bolilor transmisibile.

Studiul publicat miercuri a fost prima analiză a unei strategii naționale de vaccinare anti-COVID-19. De asemenea, a oferit o privire mai detaliată asupra evoluției vaccinului la intervale săptămânale.

Alte centre de cercetare din Israel, inclusiv Institutul de Știință Weizmann și Institutul de Tehnologie din Israel, au împărtășit în ultimele săptămâni mai multe studii care arată că vaccinul este eficient.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Cel puțin trei studii din Israel au sugerat, de asemenea, că vaccinul poate reduce transmiterea coronavirusului, dar cercetătorii au avertizat că trebuie efectuate studii mai ample pentru a stabili concluzii clare.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI