Subofiţerul avea 30 de ani şi era şeful gărzii în momentul producerii tragediei, militarul fiind găsit în camera de gardă a unităţii de către un coleg care a auzit împuşcătura. Sergentul Liviu Rotaru a fost găsit împuşcat în cap cu pistolul din dotare, de calibru 9 mm, incidentul petrecându-se în camera de gardă a unităţii militare unde îşi desfăşura serviciul, notează Mediafax.

Bărbatul a fost transportat, în stare critică, la Spitalul de Urgenţă Bârlad, însă nu a mai putut fi salvat, cadrele medicale de la Compartimentul de Primiri Urgenţe declarând decesul acestuia. Sergentul Liviu Rotaru era şeful gărzii în momentul producerii tragediei şi răspundea de toate santinelele care păzeau unitatea militară pe schimbul lui.

Poliţiştii vasluieni nu au putut da informaţii despre motivul care l-ar fi determinat pe subofiţer să se sinucidă, potrivit anchetatorilor nefiind exclus ca acesta să fie de ordin familial.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.