Un tânăr a murit în Brașov, după ce un copac a căzut peste el. Primăria spune că nu avea ce face

Comentează
Un tânăr a murit în Brașov după ce un copac a căzut peste el. Primăria spune că nu avea ce face

Un tânăr de 27 de ani a murit și o femeie de 35 de ani a fost rănită duminică, 29 iunie, după ce un copac a căzut peste ei pe Aleea de sub Tâmpa din Brașov.

„Cu profund regret, ne exprimăm durerea față de tragicul incident petrecut în municipiul Brașov, unde un copac aparent sănătos s-a prăbușit și a lovit două persoane, cauzând, din nefericire, decesul uneia dintre ele. Gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor, cărora le transmitem întreaga noastră compasiune și sprijin în aceste momente grele. Este o tragedie care ne afectează profund pe toți. Investigațiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără semne exterioare de degradare sau pericol iminent”, a transmis Primăria Brașov.

Instituția a precizat că, din moment ce arborele era sănătos, o astfel de situație nu poate fi prevenită.

„Investigațiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără semne exterioare de degradare sau pericol iminent. În acest context, subliniem că vorbim despre un eveniment absolut imprevizibil, o situație care nu putea fi anticipată sau prevenită prin metodele obișnuite de monitorizare a vegetației urbane”, au adăugat oficialii.

Autoritățile locale au mai spus că tot ce pot face este să analizeze dacă trebuie să ia măsuri suplimentare și care să fie acelea, dar au repetat că în acest caz nu aveau ce face: „Vom analiza dacă sunt necesare măsuri suplimentare pentru a întări siguranța în zonele publice, cu vegetație urbană, deși, în acest caz, nu există indicii că s-ar fi putut interveni preventiv”.

Primăria Brașov este condusă de George Scripcaru (PNL), care a fost ales la alegerile locale din iunie 2024 și și-a început mandatul în octombrie 2024.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
MONDEN
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
Cătălin Măruță prezintă emisiunea „Furnicuțele” la Antena 1 | Foto: captură YouTube
10:53
Cine a câștigat lupta dintre Cătălin Măruță și PRO TV. Câți români s-au uitat la „Frunicuțele” pe Antena 1
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
11:24
Emisarul pentru pace al lui Donald Trump a venit în Ucraina cu un ceas de aproape 100.000 de euro la mână
11:21
Tot ce trebuie să știi despre evenimentul Apple din această seară: câte iPhone-uri se lansează și cum să urmărești live prezentarea
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!