Când au ajuns la destinație, aceștia au refuzat să achite cursa, reprosându-i șoferului că ar fi ales un traseu mai lung, pentru a încasa mai mulţi bani.

Trei bărbaţi din judeţul Timiş sunt cercetaţi penal după ce, sâmbătă dimineaţa, ar fi bătut un taximetrist în vârstă de 31 de ani, din Timişoara, care i-a transportat cu maşina.

Potrivit Mediafax, care citează o sursă apropiată anchetei, şoferul i-a preluat din faţa unei pizzerii din oraş, cei trei aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, şi ar fi fost lovit atunci când a ajuns la destinaţie, pe strada Jules Verne.

Victima a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale, nefiind nevoie de internare.

La audieri, victima a declarat că nu îşi mai aminteşte ce s-a întâmplat după ce a fost lovit.

Cei trei suspecţi, dar şi câţiva martori, au fost duși la audieri, ancheta fiind coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Poliţiştii fac cercetări în cadrul unui dosar penal, pentru lovire sau alte violenţe, fiind posibil ca încadrarea să fie schimbată în urma cercetărilor.

FOTO: pressalert.ro

Citeşte şi:

A atacat un taximetrist și a sfârșit tragic. Șoferul, jandarm în viața de zi cu zi, l-a împușcat mortal

Interviu | Mircea Cărtărescu: „Am speranțe în viitoarele alegeri, să se schimbe odată mizeria asta din Parlament”

10 ponturi pentru bilete ieftine de avion. Cum poți să zbori până în Italia cu 50 de lei

Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
PARTENERI - GSP.RO
Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Playtech.ro
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Caz incredibil la Braşov. Fetiţă de doi ani înecată şi declarată moartă, observată după o oră că are puls
Observatornews.ro
Caz incredibil la Braşov. Fetiţă de doi ani înecată şi declarată moartă, observată după o oră că are puls
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
Directorul Pfizer a făcut un anunț așteptat de toată lumea
Știrileprotv.ro
Directorul Pfizer a făcut un anunț așteptat de toată lumea
Gigi Becali a trimis 9,3 milioane de euro în conturile unui club din România
Telekomsport
Gigi Becali a trimis 9,3 milioane de euro în conturile unui club din România
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)