În vârstă de 24 de ani, Raymond Clark a fost prezentat joi unui judecător de la tribunalul din New Haven (Connecticut) care a fixat cauţiunea la trei milioane de dolari. După ce duminică a fost descoperit corpul studentei în spatele unui perete despărţitor în laboratorul în care Clark era tehnician, bărbatul a devenit principalul suspect în acest caz. Annie Le folosea acest laborator pentru experimente ştiinţifice. 

Studenta, tot de 24 de ani, trebuia să se căsătorească duminica trecută. Ea a dispărut la 8 septembrie, iar poliţia a avut nevoie de cinci zile pentru a-i descoperi trupul.

Marţi, poliţia l-a arestat pe Clark şi i-a prelevat ADN-ul, însă a refuzat să precizeze dacă acesta corespunde cu cel de la locul crimei, iar miercuri, medicul legist a indicat că Annie Le a murit asfixiată.

Potrivit Daily News, Raymond Clark ar fi fost enervat de modul în care Annie Le trata şoarecii de laborator în timpul experimentelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.