Un urs a provocat serioase stricăciuni la Cabana Omu miercuri noapte, probabil în căutare de hrană. Urmele dezastrului au fost descoperite a doua zi de meteorologul Radu Manta, care a anunțat cabanierul.
Cabana Omu, care este nelocuită în această perioadă a anului, a fost atacată de un urs flămând. Acesta a spart geamuri și a rupt bucăți de lemn, în încercarea de a pătrunde în clădire.
Masivul mamifer a reușit să intre în sala de mese, unde a continuat să provoace stricăciuni, după care s-a retras în pădure.
”Dimineață (n.r. - joi) am văzut urmele ursului. Le-am urmărit și am observat că ursul a provocat stricăciuni la Cabana Omu. A pătruns în clădire, în sala de mese, unde a scos geamul de la ghișeu, probabil în căutare de hrană. N-a găsit nimic și s-a retras”, a declarat Radu Manta pentru Libertatea.
”Ursul a dat târcoale și stației meteo de lângă cabană, dar la noi n-a putut să intre. A spart un ochi de geam de la o magazie, dar n-a putut să intre în interior. A urcat pe Valea Gaura și a coborât pe Valea Cerbului. Sperăm să nu mai apară”, a mai precizat Radu Manta.
După incident, meteorologul l-a sunat pe cabanier, care a venit și a astupat gaura făcută de urs cu scânduri.
Acest ”raid” al ursului la Cabana Omu nu este o noutate, în ultimii zece ani mai având loc două incidente similare cu cel de miercuri noapte, după cum a precizat Radu Manta.
FOTO și VIDEO : Radu Manta