Un urs a intrat joi pe pista aeroportului Yamagata, forțând închiderea temporară a acesteia și anularea mai multor zboruri, a relatat postul japonez de televiziune Nippon TV, preluat de La Stampa.
Animalul, de aproximativ 1,2 metri, a fost observat pe pistă în jurul orei 7:00 (22:00 GMT, 25 iunie), a anunțat poliția. După ce a dispărut o vreme, ursul s-a întors din nou în zona aeroportului, forțând autoritățile să închidă pista la ora 11:55 (02:55 GMT).
Zece zboruri care leagă prefectura Yamagata de Tokyo, Osaka, Sapporo și Nagoya au fost anulate din cauza intrusului neobișnuit. Vânătorii locali au amplasat capcane în apropierea aeroportului.
Observarea urșilor fusese raportată în zonă încă din seara zilei de 24 iunie, iar autoritățile cred că este vorba de același urs care a apărut pe aeroport.