De Dragoș Tănase,

Începutul de săptămână a fost la fel de călduros, luni și marți temperaturi de 30 de grade Celsius în Oltenia și Muntenia. Vremea a fost destul de frumoasă și în Dobrogea și sudul Moldovei.

Vremea va fi caldă în orele amiezii pentru aceastã perioadă, chiar deosebit de caldă în sudul şi estul ţării.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate şi ploi ce vor avea şi caracter de aversă local în regiunile nord-vestice şi centrale, precum şi în zonele montane şi izolat în rest.

Vântul va avea intensificãri la munte, cu viteze mari pe creste, iar de scurtã duratã şi în timpul ploilor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 32 de grade Celsius, iar cele minime, în general, între 8 şi 18 grade Celsius.

Un val de aer polar va intra în România, săptămâna viitoare

După temperaturile de 32 grade Celsius care se vor înregistra în România, zilele acestea, urmează o răcire accentuată, când temperaturile vor scădea cu 15, poate chiar şi 20 de grade Celsius, potrivit Observator TV.

Astfel, transportul de aer saharian de acum, care provine din nordul Africii, va fi înlocuit cu un aer de origine polară.

Scandal la ședința CEx al PSD! Viorica Dăncilă a ieșit plângând din sală
Recomandări

Scandal la ședința CEx al PSD! Viorica Dăncilă a ieșit plângând din sală

Aerul va pătrunde dinspre nord-vestul Europei spre zona centrală a continentului, de luni, 30 septembrie, și va ajunge deasupra țării noastre miercuri seara. Vor fi afectate țările din centrul, estul și sud-estul Europei.

Așadar, răcirea vremii în țara noastră începe de joi, 3 octombrie, când vor apărea și ploile în vest, centru şi nordul ţării, însă vor fi slabe cantitativ.

În zonele de deal, podiș și de munte vor cădea precipitații mixte, iar la munte – în special în zonele mai înalte – nu este exclus să ningă.

Meteorologii afirmă că, odată cu pătrunderea acestui val de aer polar pe teritoriul țării noastre, temperaturile revin la normalul perioadei.

Cum ne afectează schimbările bruște de temperatură

Precipitaţiile, umiditatea, presiunea atmosferică şi variaţiile meteo ajung să influenţeze în mod negativ  un număr mare de persoane, declanşând dureri de cap, migrene, ameţeli, tulburări de echilibru,  stări de slăbiciune şi apatie.

De ce NU vrea Klaus Iohannis dezbatere cu Viorica Dăncilă. Explicațiile președintelui
Recomandări

De ce NU vrea Klaus Iohannis dezbatere cu Viorica Dăncilă. Explicațiile președintelui

Oscilaţiile de temperatură aduc oscilaţii ale tensiunii pentru pacienţii cardiaci

Persoanele hipertensive se vor confrunta cu oscilaţii mai dese ale tensiunii arteriale, dar şi ale pulsului, ceea ce implicit va duce la agravarea tahicardiei.

În cazurile în care vremea se răceşte brusc, acest lucru poate duce la  creşterea indicelui tensiunii, în special dimineaţa dar şi la mărirea frecvenţei crizelor anginoase, pentru cei care s-au confruntat cu angina pectorală şi infarct miocardic.

Pericol pentru depresivi

Vremea instabilă  poate aduce la rândul ei un dezechilibru psihic pentru persoanele meteosensibile, care vor avea stări emoţionale oscilante, iar în încercarea de a se adapta acestor noi condiţii,  se pot confrunta cu stări de indispoziţie şi depresie. În plus, aceştia pot întâmpina probleme de concentrare şi insomnii, potrivit csid.ro.

Citeşte şi:

Reacția secretarului Primăriei Petrăchioaia în cazul elevei de 13 ani care a fost jignită și umilită de șoferul microbuzului școlar. CNCD s-a autosesizat

UPDATE| Dan Nica a fost validat pentru postul de comisar european, în CExN al PSD. Ursula von der Leyen, nemulțumită. Dăncilă trimite a treia propunere, pe Gabriela Ciot

Gheorghe Dincă, transferat la Spitalul Penitenciar Jilava. Ucigașul din Caracal, supus expertizei psihiatrice

VIDEO Giovanni Becali și cafelele de 100 lei » „Recent s-a întâmplat. A îmbătrânit, dar tot stilul ăla bagabonțesc îl are”
GSP.RO

VIDEO Giovanni Becali și cafelele de 100 lei » „Recent s-a întâmplat. A îmbătrânit, dar tot stilul ăla bagabonțesc îl are”

Horoscop 12 noiembrie 2019. Balanțele au tendința să exagereze
HOROSCOP

Horoscop 12 noiembrie 2019. Balanțele au tendința să exagereze