Insula-vulcan Kadovar din Papua Noua Guinee au fost considerată a fi inactivă până pe 5 ianuarie când a început să erupă. Cel puțin 600 de locuitori au fost obligați să-și părăsească locuințele din cauza uriașului vulcan care a început să scuipe fum.

O evacuare în masă a fost comandată pe fondul temerilor că erupția ar putea deveni explozivă, generând un risc de tsunami și alunecări de teren, a au transmis reprezentanți ai Observatorului Vulcanologic Rabaul (RVO).

Avertisment de tsunami după ce un vulcan din Papa Noua Guineea a erupt pentru prima dată în istorie

Experții încearcă acum să înțeleagă ce a provocat perturbarea vulcanului despre care se credea că este inactiv până în ziua în care a început efectiv să erupă.

Întrucât nu se cunoaște nicio erupție anterioară a vulcanului Kadovar nu a existat o monitorizare a sa înainte de emisiile de cenușă.

Administratorul districtului Wewak, Ricky Wobar, a scris pe social media că situația era „critică” și se înrăutățește.

Avertisment de tsunami după ce un vulcan din Papa Noua Guineea a erupt pentru prima dată în istorie

RVO a avertizat: „Datorită înălțimii insulei, sunt posibile alunecări de teren și, împreună cu natura explozivă a magmei, pot fi generate tsunami. Se pare că o fisură se poate deschide în interiorul peretelui vestic, coborând cel puțin până la nivelul mării”.

Cenușa a dus la formarea unui nor care călătorește spre vest-nord-vest, au anunțat meteorologii care spun că în momentul de față este vorba doar de o emisie continuă de cenușă vulcanică. Norul format nu reprezintă încă un pericol pentru aviație, dar o schimbare a direcției vântului ar putea afecta operațiunile de la aeroportul Wewak de pe PNG.

În luna noiembrie vulcanul Agung din Bali a erupt și sute de mii de persoane au fost evacuate


Citște și: Atunci și Acum: Călin Popescu Tăriceanu, de la pasiunea pentru mașini, la adversar declarat al președintelui Iohannis


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.