Mai multe proaspete mamici ne-au sunat la redactie pentru a afla unde trebuie sa declare copiii si care sunt actele necesare pentru aceasta formalitate. Libertatea va prezinta ce prevede legislatia in vigoare in acest sens.


Declararea nasterii se face inainte de iesirea din maternitate, la Biroul de Inregistrare a Nasterilor, din cadrul Oficiului Starii Civile. Acest lucru se poate face de oricare dintre parinti, iar daca din diferite motive acestia nu o pot face, obligatia declararii revine medicului, persoanelor care au fost de fata la nastere sau care au luat cunostinta despre nasterea copilului. ‘Mamele nu au voie sa iasa cu micutii din spital pana nu ii inregistreaza’, ne-a declarat Rodica Topliceanu, asistent la spitalul Filantropia din Bucuresti.

Nou-nascutii trebuie declarati in termen de 15 zile de la nastere (daca micutul este in viata), 3 zile de la nastere (daca s-a nascut mort) sau 24 de ore de la deces (in cazul in care copilul s-a nascut viu, dar a murit in primele 15 zile).

In cazul in care copilul nu a fost declarat in aceste termene, parintii pot fi amendati.

Pentru inregistrare trebuie depuse urmatoarele documente:

– certificatul medical constatator al nasterii intocmit pe formular tip, avand obligatoriu un numar de inregistrare, data, sigiliul unitatii sanitare si parafa medicului;
– actul de identitate (buletin, carte de identitate, pasaport) al declarantului nasterii;
– declaratia de stabilire a numelui de familie al copilului (in cazul in care parintii au nume diferite);
– certificatul de nastere al mamei (dupa caz);
– certificat de casatorie (dupa caz).


Inregistrarea in strainatate

Pentru copiii care au venit pe lume in alta tara, inregistrarea nasterii se poate face la misiunea diplomatica sau Consulatul Romaniei ori la autoritatile locale din tara respectiva. Daca parintii nu au apucat sa inregistreze copilul in tara in care acesta s-a nascut si s-au intors cu el in Romania, inregistrarea nasterii se face la noi, la Serviciul de stare civila din zona de domiciliu a parintilor. Daca nasterea a fost inregistrata corect la autoritatile locale din alta tara si parintii s-au intors cu micutul in Romania, certificatul de nastere al acestuia va fi transcris dupa procedura valabila pentru certificatele procurate din strainatate.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.