UPDATE. România se află, în continuare, în discuții bilaterale cu toate statele membre ale OCDE și speră ca atuurile și argumentele sale să genereze, cât mai curând posibil, consensul membrilor organizației cu privire la sprijinirea candidaturii țării noastre, precizează MAE.

„Astăzi, 8 septembrie 2017, a avut loc o reuniune a statelor membre ale OCDE pe tema extinderii organizației, la care România nu a participat, nefiind stat membru al organizației. Cu această ocazie, s-au purtat discuții cu privire la lista posibililor candidați, care ar putea să facă obiectul unei decizii în cadrul reuniunii Consiliului OCDE din 25 septembrie 2017”, arată MAE, după anunțul oficialului maghiar.


Potrivit anunțului MAE ungar nici România și nici Croația nu vor beneficia de susținerea Budapestei pentru aderarea la OCDE, iar în cazul țării nostre decizia este legadă de închiderea Liceului Teologic Romano-Catolic (LTRC) din Târgu Mureș.

În cazul Croației, motivul invocat de Budapesta pentru retragerea acestui sprijin este disputa privind o investiție a societății ungare MOL.

Ministerul Afacerilor Externe de la București a catalogat drept complet inadecvată, inamicală şi contraproductivă blocarea aderării României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), din cauza situației create de suspendarea activității Liceului de Teologie Romano-Catolic de la Târgu Mureș.

Cum s-au regrupat managerii de spital din mandatul lui Firea în jurul lui Secureanu, mutându-se din București în provincie
Recomandări
Cum s-au regrupat managerii de spital din mandatul lui Firea în jurul lui Secureanu, mutându-se din București în provincie


Citște și: Pilonul II de pensii va deveni opțional, anunță premierul Tudose


Urmărește-ne pe Google News
Dezvăluiri despre Dan Șucu, nimeni nu se aștepta. Ce a spus o persoană importantă din fotbal despre afacerist
GSP.RO
Dezvăluiri despre Dan Șucu, nimeni nu se aștepta. Ce a spus o persoană importantă din fotbal despre afacerist
ȘOC! Putin, la fel ca Stalin! Legea HALUCINANTĂ pe care a semnat-o: toți rușii sunt ULUIȚI
Playtech.ro
ȘOC! Putin, la fel ca Stalin! Legea HALUCINANTĂ pe care a semnat-o: toți rușii sunt ULUIȚI
Familie spulberată pe DN1. Tatăl a murit pe loc, fetița de 11 ani s-a stins la spital, iar mama luptă să supraviețuiască
Observatornews.ro
Familie spulberată pe DN1. Tatăl a murit pe loc, fetița de 11 ani s-a stins la spital, iar mama luptă să supraviețuiască
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
HOROSCOP
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
Rusia a făcut anunțul la care nu se aștepta nimeni. Ce se întâmplă la centrala nucleară Zaporojie
Știrileprotv.ro
Rusia a făcut anunțul la care nu se aștepta nimeni. Ce se întâmplă la centrala nucleară Zaporojie
3 universităţi uriaşe din SUA, oferte pentru David Popovici. Cum a reacţionat sportivul român
Orangesport.ro
3 universităţi uriaşe din SUA, oferte pentru David Popovici. Cum a reacţionat sportivul român
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
PUBLICITATE
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.