Szijjarto a afirmat într-o postare făcută pe platforma Facebook că „la Bruxelles, poziția prorăzboi continuă să prevaleze”, conform Kyiv Independent.

Ulterior, ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior a precizat că pachetul ar figura pe ordinea de zi a reuniunii ministeriale de la Bruxelles.

„Nu vom permite să fim târâți în această situație și nu vom permite ca banii contribuabililor maghiari să fie folosiți pentru a finanța livrările de arme către Ucraina. În schimb, susținem negocierile de pace.

Datorită președintelui Trump, speranța de pace nu a fost niciodată atât de aproape în ultimii trei ani ca acum și, prin urmare, intenția Bruxelles-ului de a face imposibile negocierile de pace este inacceptabilă”, a transmis Szijjarto.

Amintim că premiul ungar Viktor Orban a susținut vineri, 7 martie, că UE nu își permite să finanțeze eforturile militare ale Ucrainei. Afirmația a fost făcută în contextul în care liderii a 26 de state membre UE au semnat o declarație în care și-au exprimat sprijinul pentru Ucraina.

Pensionarii români primesc retroactiv banii din luna mai. Daniel Baciu: „Recalcularea se apropie de final”
Recomandări
Pensionarii români primesc retroactiv banii din luna mai. Daniel Baciu: „Recalcularea se apropie de final”

De asemenea, Uniunea Europeană a reușit vineri, 14 martie, să evite prăbușirea sancțiunilor impuse oligarhilor ruși, liderilor militari, șefilor din energie și elitei din Moscova, ajungând la un acord cu Ungaria, care amenințase să blocheze întregul cadru. Totuși, Budapesta a reușit să ridice sancțiunile pentru patru ruși.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Arleqino   •   17.03.2025, 15:32

Scarbosi au fost din totdeauna, scarbosi raman in continuare...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ULTIMA ORĂ. Care ar fi cauza morții unuia dintre medicii rezidenți decedați din Iași. Ce s-a descoperit la autopsia lui Emanuel Mirel Luca, de 28 de ani
Unica.ro

Irina Tănase nici că s-a afișat vreodată AȘA alături de Liviu Dragnea! Ultimele imagini cu fosta iubită a politicianului ne-a lăsat pur și simplu fără replică. S-a schimbat radical
Viva.ro

”Cel mult o nepoată prin alianță....”. Oana Roman a luat foc la adresa Calinei Roman, fata surorii sale. Cuvintele sale sunt extrem de dure: „Am tolerat prea mulți ani o situație...”. Ce a putut să spună despre nepoata ei de 24 de ani, acuzată că a devalizat apartamente
Libertateapentrufemei.ro

Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
Adevarul.ro

Naomi Hedman și Andrew Barabancea s-au despărțit? Ce a dezvăluit chiar Ozana Barabancea: „A avut o relație foarte frumoasă, dar…”
Elle.ro

Dezvăluirea lui George Simion despre Călin Georgescu. Un detaliu în ceea ce privește declanșarea pandemiei a atras atenția tuturor

Ultimele imagini cu Rareş, filmate de prietenii cu care s-ar fi drogat. Fratele lui a avut o presimţire şi l-a chemat acasă: "L-au lăsat pe stradă şi au chemat salvarea"
Observatornews.ro
Ultimele imagini cu Rareş, filmate de prietenii cu care s-ar fi drogat. Fratele lui a avut o presimţire şi l-a chemat acasă: "L-au lăsat pe stradă şi au chemat salvarea"
Horoscop 16 aprilie 2025. Leii au la dispoziție o zi specială în care va fi nevoie de generozitate autentică, în special în relațiile cu cei dragi
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI